Jocuri si joace:P

Ma uitam la Neatza cu Razvan si Dani si mi-am adus aminte de jocurile copilariei, in special de „cornete” si „pac pac”. „Cornete” e acel joc in care ai o teava si niste hartii din care faci cornete. La mine la bloc era o adevarata isterie, in fiecare an, cineva venea cu ideea sa ne jucam cornete si incepea un mini-razboi. Ne grupam mai multi , si facem tabere care concurau pentru titlul de „cei mai buni tragatori de cornete”:))

Imi aduc aminte ca la etajul 1 dintr-un bloc din cele 3 care formau curtea blocului, statea o tanti tare a dracului, care ne ameninta ca arunca peste noi cu apa fiarta daca mai facem zgomot, de parca puteau o gramada de copii sa se joace „pe muteste” si noi, bineinteles, ca o „simpatizam” foarte muuult:-l:)). Astfel ca in momentul in care ideea spectaculoasa de a face cornete aparea, geamul „babetei”, ca asa era supranumita, era asaltat de zeci si zeci de cornetele care mai de care mai bine alcatuite:))

Era un fel de poarta de fotbal, fereastra babetei, pentru ca noi ne intreceam care baga mai multe hartii pe geamul deschis. Bineinteles ca dupa ce realiza ca bucataria sau balconul ii este plin de hartii, ne dracuia de tot neamului nostru ii ajungeau dracuielile, pe multi ani, dar noua nu ne pasa, pentru ca era un fel de razbunare>:):))

Al doilea joc, „pac pac” era cu pistoale, era cu agenti „EFBA”( in loc de FBI:))), era cu roboti si misiuni periculoase:))

Eu eram personajul principal, un fel de „il capo di tutti capi”, apoi mai era Vlad, el era cel care ne procura pistoalele, asta si pentru ca tac’su era politist, si mai era Irina, ea era „fata de birou” care se ocupa cu calculatoarele, cica:)) Bah si eram noi in „mishan” si adulmecam infractorii si trageam pac pac , printre masinile parcate.

Aveam un pistol cu bile, era mare marfa pe atunci, si dupa joc il aduceam acasa, sa am grija de el, dar bineinteles ca nu ma puteam abtine si mai trageam si prin casa. Nu va spun ca o data o  tinteam pe maica’mea si ca pistolul nu era incarcat , dar ramasese pe teava o bila, si cand am tras am nimerit-o exact in zona ochilor, nu in ochi, dar oricum de atunci am spus „adioo”…pistolului meu drag:-s:))

Si cand imi amintesc, parca incepe sa apara un regret ca am crescut, desi bineinteles cand eram mica vroiam sa fiu mare, si realizez ca atunci viata era fara griji, fara probleme si ca as da orice sa redevin iar copil:)

Voi ce va jucati cand erati mici?

Va pup!!

Buni dupa moarte…

Observ ca marii scriitori, cantareti, actori, oameni de televiziune, oameni de stiinta etc, sunt intotdeauna admirati si respectati mai mult dupa ce mor, decat atunci cand sunt vii.

Si nu inteleg de ce? De ce sa ne batem joc de actorii si cantaretii nostri care toata viata se dedica noua si sa le dam pensii mizere si nerecunostinta toata viata, iar cand mor sunt decorati post-mortem de presedinti si amintiti pe la televizoarele care n-au stiut ca mai exista si i-au uitat?

De ce sa nu elogiem oamenii de stiinta si de televiziune atunci cand sunt vii si cand inca mai pot sa se bucure de recunstinta si aprecierea noastra si asteptam sa moara ca sa vedem cat au fost de buni si cat de mult bine ne-au facut ficaruia dintre noi, chiar daca indirect?

De ce Gheroghe Dinica, Dem Radulescu, Teo Peter, Laura Stoica, Toni Tecuceanu, Mile Carpenisan si multi altii, au fost uitati cat au fost in viata si unii dintre ei erau considerati „depasiti” si ne „la moda” si probabail ca nu mai faceau mult visatul rating, iar atunci cand mor, toate televiziunile isi amintesc de ei, cat de mari au fost, cat de multe bucurii au adus publicului si cat de iubiti sunt de oameni?!?

De ce nu putem fi in stare sa pretuim ce avem , cand avem si nu dupa ce nu mai avem? De ce nu suntem in stare sa-i apreciem  si sa-i laudam cat sunt vii si preferam sa-i decoram post-mortem?

Va pup!!

Reclama aiurea!

Priviti reclama cu atentie…eu de cand am vazut-o pe TV, mereu m-a facut sa rad si sa exclam „ce reclama aiurea!”

Adica ce treaba are vopseaua lavabila cu faptul ca aia dadea cu aspiratorul si nu auzea ala ce zice la televizor? Cand am auzit indemnul din reclama „fa o schimbare in viata ta!” am crezut ca o sa apara un alt aspirator, unul silentios, sau o alta gagica care sa perie covorul ca sa nu mai faca zgomot, ceva de genul asta, in niciun caz o vopsea lavabila:))

Eu inteleg ca de fapt reclama este la Dedeman, nu neaparat la un singur produs , ci la toate produsele care se vand in acel magazin, dar oricum reclama mi se pare aiurea. Ca sa nu va mai zic ca mai e o reclama tot la Dedeman, cu unu care sta pe WC-u si intra mereu una peste el, iar indemnul e tot ala cu „fa o schimbare…” si la sfarsit iti promoveaza o cada de acril…adica macar promoveaza o clanta care sa-ti permita sa incui usa, nu o cada, care n-are nimic de-a face cu situatia prezentata:D (reclama aici)

Deci, fa o schimbare in viata ta si daca nu-ti convine ca esti somer si n-ai ce manca/ Macar intra pe blog aici la fata!!!!:)):))

Va pup!!

Big Mama!!!

Ma gandeam, dupa minunea cu vulcanul, ca de fapt, oricat de mari credem noi ca suntem, in fata naturii suntem un mare nimic. Nu putem face nimic sa ne salvam daca natura se supara si rabufneste.

NIMIC este cuvantul care caracterizeaza cel mai bine actiunile pe care am dori sa le intreprindem ca sa salvam ceva din lumea asta frumoasa, pe care de altfel nu stim sa o pretuim, si pe care noi insine o atacam cum stim noi mai bine. Dupa cum s-au desfasurat si se desfasoara evenimentele in lume, cu toate cutremurele care nu mai contenesc si cu vulcanul acesta mititel care lasa sa iasa presiunea acumulata in interiorul pamantului, ar trebui sa ne gandim, de fapt, ca nu insemnam mare lucru in fata naturii si ca oricand se poate intampla ceva care ne va schimba vietile, fie ca suntem saraci sau bogati, ignoranti sau foarte destepti.

Cu ce o sa ne mai ajute „gipanele”, si casoaiele cand o sa vina peste noi cutremurul cel mare? Cu ce o sa ne mai ajute „lantzele” de la gat?Poate doar ca sa ne traga mai bine in jos cand vine apa peste noi. Cu ce o sa ne mai ajute conturile in banca babane…astea chiar ca cu nimic?!?!

Voi ce credeti?

Va pup!


Semnatura si personalitatea…

Semnatura are o mare insemnatate in grafologie, intrucat arata personalitatea ca o sinteza. Din modul in care semnatura se desparte si se diferentiaza sau nu de scris, vedem daca persoana isi traieste viata ei proprie, sau daca activitatile, felul vietii ii sunt impuse.Daca  scrisul/ textul reflecta modul cum persoana se arata in viata, in activitatile sale, semnatura este, insa,  persoana insasi:)

Deosebirile dintre semnatura si text, daca exista, completeaza interpretarea scrisului.

Atunci cand semnatura este urmata de un punct arata o personalitate prevazatoare, intr-o permanenta atitudine defensiva. Daca in schimb se termina intr-o linie, atunci indica o natura suspicioasa, fara pic de incredere in cei din jur. In caz ca semnatura este continuata de o lovitura de sabie, atunci ai o sensibilitate moderata.

Iata cateva exemple:

Voi cum va semnati?;)

Va pup!

New leapsa:))

Leapsa suna cam asa si este preluata de la Coyotelie:

1. Cand te-ai indragostit ultima oara?

Ma indragostesc de prietenul meu in fiecare zi:D

2. Care sunt sporturile tale preferate si care dintre ele le practici?

Gimnastica, badminton si le practic pe ambele:)

3. Cand ai spus ultima oare ” Te iubesc! ” si cui?

Azi „lu gagicu'” meu:X

4. Care este melodia pe care o canti sub dus?

Nu cant sub dus, cant pe deasupra lui:))

5. Care este culoarea ta favorita?

Rosu, mov, gri, galben…cred ca aproape toate:))

6. Este vreun lucru pe care ai vrea sa-l schimbi la tine? Daca da, care?

Da. Impulsivitatea si rabdarea…stau prost cu amandoua:P

7. Care este partea ta preferata a zilei? De ce?

Mai nou noaptea ca dorm:D…in general dimineata cand pot sa stau in pat la televizor:D

Si acum preluati-mi-o:))=))

Va pup!

Imi plac…

Cainii:X:X:X:X:X:X:X

Poate veti crede ca sunt maniaca, dar imi plac cateii in  mod excesiv, imi place blana lor, imi plac urechile lor, ador nasul lor ud, iubesc coada lor prin care stiu ei cel mai bine sa-si manifeste emotiile si sentimentele, ador labutzele si pernutzele lor…ce sa mai ii iubesc fara niciun fel de comentariu.

Din pacate nu am un catel, pentru ca nu-mi permite spatiul si nu vreau sa chinuiesc animalele tinandu-le intr-un spatiu care nu le-ar ajunge si nici nu am timpul necesar pentru a-l iubi si ingriji asa cum corespunde. Si ca sa va conving  de cat de mult iubesc cainii, o sa va povestesc o mica intamplare de cand eram eu si mai mica..:D Avem vreo 3-4 ani si a venit pe la mine o matusa care m-a intrebat ce vreau eu sa ma fac cand o sa fiu mare( binecunoscuta intrebare, adresata tuturor copiilor:)))…si atunci Cristina ce credeti ca-i raspunde”- Eeeu, cand o sa ma fac male, vleau sa ma fac casel” :))=))…deci iata dovada:P

Si acum zice-ti si voi…cum sa nu-i iubesti?

P.S maine va voi spune ce nu-mi place, este ceva pe care pur si simplu corpul meu il respinge:D

Va pup!