Visare… (X)

Ma uitam de cand n-am mai scris in seria pe care am intitulat-o visare…este aproape o jumatate de an..revin, insa, acum..

„Visez ca vreau sa dorm..vreau sa dorm pentru ca somnul nu-mi aduce durere..e o stare si atat..vreau sa dorm fara vise..vreau acea stare de inconstienta care nu ma lasa sa ma gandesc la nimic, care nu-mi da stari de incertitudine, care imi ofera doar placerea de a dormi si ma odihneste. Asta pentru ca sunt foarte obosita, nu fizic. Este tot ceea ce inseamna oboseala, excluzand-o pe cea fizica. E oboseala psihica, emotionala, sentimentala. Atat de obosita ca mi-e jena de mine (cum iti spuneam). Mi-e jena ca nu mai sunt eu. Mi-e jena ca am ajuns sa-mi doresc lucruri normale si ca aproape de fiecare data ma simt ca si cum as face ceva gresit.

Ti s-a intamplat vreodata sa-ti doresti sa nu-ti mai doresti??

As vrea sa devin o stanca, sau macar o mica piatra, fara suferinte si dureri.. Sa ma bata vantul si ploaia si sa nu-mi pese, sa  mi se dea cu piciorul si sa nu simt nimic, sa nu-mi pese si sa nu-mi doresc sa le pese altora de mine.

……

Ce vis ciudat!

Visare.. (IX)

Visez de azi-noapte, incontinuu…visez ca zburam prin copaci…cred ca e asemanatoare senzatia ta din vis cu ce s-a intamplat in ultimele ore nu?

Visez ca frunzele sunt precum atingerile degetelor tale si vantul este sarutarea ta…tin ochii inchisi pentru ca vreau sa ma bucur de zbor, de rasuflarea ta din ceafa si de mainile ce ma poarta din copac in copac aproape ca si cand am fi ghidati de spirite straine de vointa noastra.

Nu mai exista „vreau” sau „nu vreau”..forte prea puternice ne poarta ca pe niste marionete, ne poarta pe taramuri noi sau mai degraba pe taramuri cunoscute dar la intensitati  nemaiintalnite. Descoperim lumini feerice pe care nu credeam ca le vom vedea vreodata, descoperim trairi pe care le citeam doar in carti si care, poate, nici nu credeam ca exista…doar speram…

De dimineata cand m-am trezit mi-am amintit ca imi spuneai odata ca fiecare om are sufletul lui pereche…unii nu se intalnesc niciodata si nu cunosc niciodata fericirea suprema…se pare, insa, ca noi am fost mai norocosi..

Visare..(VIII)

Mult timp a trecut fara vis..probabil din cauza ritmului prea alert al vietii care se reflecta si in somnul la fel de alert. Dar s-au intamplat diverse lucruri care m-au facut sa visez..si-am visat.

Am visat ca eram greu de doborat si tare bine-mi mai era asa. Stiam in ce ape ma scald, stiam clar cum e afara din cochilie si stiam ca daca las garda jos un pericol ascuns ma va zdruncina. Apoi ai aparut tu si incet-incet am uitat sa ma mai apar. Am vrut sa cred, desi nu stiu daca mi-ai aratat acest lucru vreodata, ca ma vei apara tu atunci cand o sa-mi retrag tepii, am crezut ca vei fi ca o pernita pneumatica ce ma va tine la suprafata in apa marii Egee si ca ma vei invata in sfarsit sa „inot”…

Mi-era bine fara tepi, mi-era bine fara zid de aparare pana la un moment dat cand necunscuti au inceput sa ma loveasca cu pietre si eu n-am mai putut sa reactionez..eram neputincioasa din cauza lungului timp petrecut fara tepi. Si tu…taceai. Apoi necunoscutii au continuat sa glasuiasca si tu..ai tacut din nou.

Apoi s-a schimbat registrul si visam ca visez. Se facea ca eram intr-o camera alba, luminoasa pe peretii careia puteam sa proiectez ceea ce visam. Si visam ca bucuriile nu sunt doar ale mele, visam ca ceea ce e important pentru mine e important si pentru tine si vedeam cum pe un simplu perete se revarsa fericirea sincera…si ce bine mai era cand nu existau ascunzisuri, cand nu existau schimonosiri interioare, cand totul era asa cum pare..

Si m-am trezit cu o stare de bine ca rezultat al ultimului vis, eram euforica pana cand a disparut inconstienta si realitatea m-a facut sa-mi scot iar tepii, pentru ca da, totul fusese un vis:)

Visare (VII)

In ultima vreme tot dorm..si dormind visez..din toate am ales un vis cu demoni…

Se facea, exact ca in viata reala, ca intr-o situatie ce functioneaza asa cum trebuie, chiar neasteptat de bine, sa intervina demoni care sa strice tot, sa strecoare indoieli, sa zgarie oglinzi care sa nu mai reflecte corect realitatea..

Eram in zbor…asa cum visezi tu adesea, zburam amandoi si zburam bine..simteam ca desi suntem doi…e un singur zbor..asa de puternica era legatura… Si cand ne era zborul mai frumos un demon a venit sa ne intepe..si noi, nevazand demonul, am crezut ca ne intepam unul pe altul..si zborul a inceput sa-si piarda din coregrafie, a inceput sa ne faca sa ne clatinam si sa coboram spre pamant separat. Apoi a venit un demon si mai rau..demonul mandriei..cel care nu numai ca ne-a zdruncinat si mai tare, dar a lasat si urme in oglinda.

Am incercat sa zburam iar, dar nici macar pe picioare nu ne mai puteam  tine…am incercat sa uitam facand altceva, dar incercarea de a uita durea si mai tare, am incercat sa vorbim, dar cuvintele erau dure, erau reci si nici nu semanau cu cuvintele noastre..erau de fapt alti demoni care nu faceau decat sa ne doara..

Apoi demonii au mai obosit..si incet, incet noi am iesit la suprafata..cuvintele erau ale noastre, gesturile erau ale noastre..filmul era in sfarsit color..ne vedeam si ne auzeam..si am inceput sa zburam..la inceput nu era coregrafia perfecta, dar usor, usor ne inaltam cat mai sus si mai sus si zborul era unul singur, desi eram doi…

Dupa ce am aterizat, am observat ca in sfarsit putem merge, putem zambi, putem vorbi..suntem in sfarsit noi…cu toate astea zgarietura de pe oglinda inca este..si ma doare…vreau sa ma iubesti mai mult ca sa treaca..:)

Visare.. (VI)

Stii, m-ai intrebat de dimineata un lucru care nu m-am gandit niciodata ca o sa ma bucure..era, pana la tine, un lucru prea banal ca sa fie ceva special…si ti-am raspuns ca „nu stiu”…iti amintesti despre ce vorbesc?…raspunsul era, de fapt, DA..vreau”. Nici macar nu stiu de ce ti-am raspuns ca „nu stiu”…probabil ca reminiscentele dorintelor din trecut isi mai fac inca simtita prezenta si probabil ca inca ma mai mint cu niste lucruri care „pana la tine erau banale”.

Dar nu asta vroiam sa-ti spun..vroiam sa-ti povestesc un vis ;)…Eram noi, sau doar eu, sau doar tu..nu pot face niciodata diferenta…era spre dimineata si ploua tare, dar tare rau…se auzeau durerile naturii afara si faceam dragoste, jumatate din noi dormea, cealalata jumatate jinduia dupa dragoste, acea dragoste care pare sa nu ne mai ajunga, care pare sa ceara mai mult, care ne arata zilnic ca nu se va mistui niciodata..e imposibil sa se termine..e ilogic, e imoral, e antiuman sa se termine..

Apoi am adormit de tot..inca mai ploua si mana ta imi acoperea urechile ca sa nu mai aud ploaia care batea in geamuri, era ceva feeric, plutea ceva in aer, mirosea a ploaie, ba era cald, ba era frig,,ba te vroiam aproape, ba departe..visam, ma strangeai in brate, simteam deja ca ma cuibaresc in pielea ta, ca ma fac mica si mai mica in bratele tale si ca aproape nu mai exist..m-am pierdut in tine…

 

 

 

Visare..(V)

Stii…am descoperit frumusetea diminetii…

Dupa o noapte de vise, vine dimineata de visuri sau vis…De ceva timp cand ma gandesc la tine, ma duc cu gandul la dimineata…si nu deschid ochii cateva ore dupa ce ma trezesc..si nici tu..Oare pentru ca ni se pare un vis si ne e frica sa nu ne trezim?:) Dar sa-ti spun cum visez noaptea la diminetile impreuna.

„…rasare soarele printre obloanele din geam dis- de- dimineata si razele se revarsa pe cartile din biblioteca…incet, incet incepe dansul nostru..un vals sa fie oare sau un tango mai pasional?:)

…si mirose a tine, miroase a noi, miroase a cald, miroase a dragoste..si vad spatele tau si ma tenteaza sa-l musc..si-l musc si te doare si ma doare si imi pare rau, dar nu ma pot abtine…si ma intorc si eu cu spatele la tine ca sa te poti revansa si sa ma pupi in zulufii din ceafa, sa te alinti in vis..

…si ne iubim cu pasiune si cu ochii inchisi, pentru ca visam..nu traim in realitate, ci visam..si ca si cum n-ar fi de ajuns ca visam in acelasi timp, visam si acelasi lucru. Uitam care-i care..cine e eu si cine e tu..de fapt cred ca amandoi realizam ca nu mai e un eu si un tu..suntem noi:)”

…si acum zi-mi tu..zi-mi intr-o fraza cum e dimineata impreuna:)

 

Visare.. (IV)

Citind ce mi-ai spus mi-am adus aminte sa scriu…si sa visez…

Tu esti eu si eu sunt tu..avem parte de bucurii duble, dar si de dureri duble. Cum iti ziceam si alte dati, sufocarea a luat locul respiratiei usore de cand ne iubim, tocmai pentru ca atat iubirile cat si durerile sunt de neimaginat..au o forta nebanuita si un impact care ne cutremura de fiecare data..

O iubire atat de mare incat ne ineaca precum valurile marii involburate, dar frumusetea acestui lucru este ca reusim mereu sa ne salvam..si mai de fiecare data ne salvam impreuna..tu esti salvarea mea…la fel cum esti durerea cea mai apriga…ma poti ingropa sau ma poti ridica…

…si visul asta sper sa nu se termine niciodata..:X