Dileme…

Stateam sa ma gandesc daca oamenii pe care ii cunosc si care ma apreciaza, fac acest lucru pentru ce sunt eu sau doar din alte motive precum infatisarea, ca au ceva de castigat de la mine etc.etc.

Nu e vorba aici de prietenii vesnici, e vorba de oamenii pe care i-am cunoscut mai de curand…de fapt ma gandeam ca prejudecatile sunt mereu prezente in gandirea oamenilor si ca fatarnicia e din pacate si mai prezenta:(

E ciudat cand ai astfel de dileme, pentru ca te pot trage inapoi, te pot face sa nu mai fi tu, te pot face sa-ti suprimi niste sentimente sau reactii, iar acest lucru nu ar trebui sa se intample…oamenii ar trebui sa fie liberi, liberi de prejudecati, liberi sa se exprime cum vor fara frica de a fi judecati…vreau sa existe forma suprema de libertate…ultimate.

Voi aveti astfel de dileme vreodata? Si daca da, si sigur e da, cum reusiti sa scapati de ele?

Va pup!!

Anunțuri

Prietenia, un lucru dificil…

Aud in juru-mi tot felul de expresii despre prietenie, despre cum ar trebui sa fie prietenii, despre ce ar fi bine sa faca ei..etc

Vad oamenii care „nu cred in prietenie” , care „n-au prieteni adevarati” si ma rog, toate cliseele astea referitoare la friendship…si stau si analizez si zic asa : da’ tu, tu care vorbesti, tu care gandesti ca n-ai prietenii, ca e greu sa gasesti prieteni adevarati etc, da tu, tu faci tot ce trebuie pentru a fi un prieten bun, tu esti la randul tau un prieten bun? Adica tu iti suni prietenii? Ii intrebi ce mai fac cand nu i-ai mai vazut de mult? Ii asculti cand au nevoie de tine? Ii inviti in oras? Sau astepti doar ca ei sa faca aceste lucruri?

Eu recunosc ca nu am prieteni foarte multi si din cauza mea, pentru ca nu ii caut…sau mai bine zis ii caut si daca nu vad si din partea lor o cat de mica dorinta de a continua „povestea” renunt, recunosc si imi pare rau ca unele relatii s-au stricat, dar nu-mi sta in fire sa stresez persoane care nu doresc atentia mea. Dar macar..nu ma ofensez atata!

Prietenia este intradevar un lucru exceptional,dar doar atunci cand e sincerisima si nu ascunde nimic, doar atnci cand e un ajutor si nu o minciuna, doar atunci cand fondul e baza si nu forma.

Prietenii mei sunt importanti pentru mine si le acord din timpul meu cat pot de mult…ii iubesc sincer si nu i-as trada niciodata si fac tot posibilul sa nu racim relatiile…stiu sa ascult la fel cum stiu sa si vorbesc, si pot sa tin secretele cele mai ascunse fara a scapa un cuvant, dar ce e cel mai important..ii ajut atunci cand au nevoie de ajutorul meu:):D

Voi va considerati adevarati prieteni?

Va pup!!