Măsuri împotriva pungilor de plastic poluante

Statele membre vor fi obligate să reducă utilizarea pungilor de plastic obişnuite, care sunt cele mai poluante, cu cel puţin 80% până în 2019, conform propunerilor legislative adoptate de Parlament miercuri. Deputaţii recomandă utilizarea taxelor, a restricţiilor pe piaţă sau măsurile de interzicere. Deşeurile din pungi de plastic reprezintă o mare problemă de mediu, întrucât acestea poluează mai ales cursurile de apă şi eco-sistemele acvatice.

„Deputaţii au votat astăzi pentru a întări în mod semnificativ propunerile legislative ale UE menite să reducă utilizarea pungilor de plastic şi transformarea lor în deşeuri, mai ales pentru a include ţinte obligatorii de reducere la nivel european, precum şi pentru a include cerinţa ca pungile de plastic să nu fie distribuite gratuit. Aşa cum s-a demonstrat în unele state, reducerea semnificativă a consumului de pungi de plastic este realizabilă printr-o politică coerentă. Eliminarea graduală de pe piaţă a acestor pungi este o soluţie la îndemână la problema deşeurilor de plastic răspândinte în mediu”, a spus raportorul Margrete Auken (Verzi/EFA, DK), al cărei raport a fost aprobat cu 539 voturi pentru, 51 împotrivă şi 72abţineri.
Ţintele de reducere: 50% până în 2017, 80% până în 2019
Deputaţii spun că pungile uşoare de plastic, mai subţiri de 50 de microni – marea majoritate a pungilor de plastic utilizate în UE având aceste caracteristici – sunt mai puţin reutilizabile decât modelele mai groase şi devin mai uşor gunoi. De asemenea, ele au o capacitate mai mare de a polua mediul.
Statele membre vor fi obligate să înjumătăţească, cel puţin, consumul lor până în 2017, şi să îl reducă doi ani mai târziu cu cel puţin 80%. Ele vor putea utiliza măsuri cum ar fi taxele, restricţiile pe piaţă sau interzicerile pentru a împiedica magazinele să ofere pungi de plastic gratuit, cu excepţia celor foarte uşoare, utilizate pentru a împacheta alimentele, cum ar fi carnea crudă, peştele, produsele lactate.
Pungile de plastic utilizate pentru a împacheta alimentele de tip fructe, legume şi dulciuri ar trebui înlocuite până în 2019 cu pungi din hârtie reciclată sau biodegradabile şi cu pungi care ar putea deveni compost. Cerinţele pentru ambalaje biodegradabile sau care pot deveni compost ar trebui modificate, spun deputaţii.
Background
În 2010, fiecare cetăţean UE a utilizat, estimativ, 198 de pungi de plastic, dintre care aproximativ 90% erau din cele uşoare; acestea sunt reutilizate mai rar decât pungile mai groase şi sunt mai pasibile să devină deşeu. Într-un scenariu obişnuit, consumul de pungi de plastic este posibil să continue să crească. Conform studiului de impact al Comisiei Europene, peste opt miliarde de pungi de plastic au devenit deşeu în UE în 2010.
Ce urmează
Parlamentul a votat în prima lectură pentru a se asigura că activitatea din acest mandat poate fi continuată de noul Parlament, ca bază pentru negocierile ulterioare cu statele membre.

Acţionează. Reacţionează. Decide viitorul României în Europa.

Acum mai mult decât oricând, viitorul Europei este în mâinile cetăţenilor săi, care sunt aşteptaţi să decidă direcţia Uniunii Europene prin alegerea deputaţilor lor în Parlamentul European, în alegerile europene care se vor desfăşura în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Pentru a sărbători Ziua Europei, în contextul apropiatelor alegeri pentru Parlamentul European, care vor avea loc în data de 25 mai în România, Biroul de Informare al Parlamentului European în România invită cetăţenii români să participe în data de 9 mai, în Piaţa Revoluţiei, în rondul din faţa Bibliotecii Centrale Universitare, la un eveniment public în cadrul căruia vor putea afla mai multe despre Parlamentul European, unde îşi vor putea exprima aşteptările pe care le au de la viitoarea legislatură a Parlamentului European şi de la reprezentanţii lor în Parlamentul European, prin participarea la crearea unei expoziţii stradale de mare anvergură.
Totodată, cei interesaţi să participe sunt aşteptaţi cu premii surpriză, pe care le pot primi prin participarea la acţiunile desfăşurate în cadrul evenimentului, în centrul căruia se va afla concursul „E timpul pentru o Europă aşa cum îţi doreşti!”. Participanţii la acest concurs vor trebui să spună cum arată Europa în viziunea lor şi care sunt aşteptările lor. Mai mulţi tineri artişti grafici vor ilustra plastic aceste idei şi le vor include într-o expoziţie deschisă de artă stradală.

În plus, ilustraţiile grafice vor fi ulterior fotografiate şi publicate şi pe pagina de Facebook a Biroului,www.facebook.com/EPIO.Romania, unde vor putea fi votate (prin acordarea de like-uri) în perioada 10 – 14 mai 2014 de către toţi cei interesaţi să susţină ideile participanţilor la concurs. Astfel, primele 3 cele mai votate idei transpuse grafic vor aduce iniţiatorilor săi câte o vizită la Parlamentul European, în Bruxelles.
Bucureştenii sunt aşteptaţi de asemenea în data de 9 mai şi la sediul Spaţiului Public European, care va fi gazda unor activităţi pe tot parcursul zilei, cuprinzând proiecţii fotografice din mai multe oraşe ale Uniunii Europene. Vizitatorii vor fi invitaţi să descopere aceste oraşe şi să afle mai multe informaţii despre acestea prin completarea de quiz-uri, la sfârşitul cărora vor primii premii surpriză.

Şi pentru că o sărbătoare adevărată durează 3 zile şi 3 nopţi, Spaţiul Public European al Reprezentanţei Comisiei Europene şi Biroului de Informare al Parlamentului European îşi aşteaptă vizitatorii şi în data de 10 mai, în cadrul ONGFest (mai multe detalii la http://ongfest.ro/).

În data de 11 mai, Biroul de Informare al Parlamentului European se va alătura Centrului InfoEuropa într-un eveniment în aer liber în Parcul Cişmigiu, intrarea de la rondul cu flori, unde se va regăsi întreaga diversitate a ţărilor care formează Uniunea Europeană, prin organizarea unor standuri dedicate Zilei Europei de către ambasadele ţărilor UE în România.
Vă invităm să fiţi alături de noi pentru a sărbători Ziua Europei!

Bilantul realizarilor Comisiei Europene

Ce a făcut Comisia Europeană pentru dumneavoastră în ultimii cinci ani? Astăzi, Comisia Europeană a publicat un rezumat al celor mai importante beneficii pe care le-a adus cetățenilor și întreprinderilor în acest mandat.
În broșura on-line publicată astăzi, președintele Barroso prezintă principalele realizări din actualul mandat, iar comisarii includ câte trei exemple concrete ilustrând valoarea adăugată pe care Comisia Europeană a adus-o în cadrul fiecărui portofoliu.
Președintele Barroso a afirmat:
„Pentru a ne adapta la schimbări, a fost nevoie să facem schimbări. Dacă cei cinci ani care au precedat actualul mandat al Comisiei au fost marcați de aspecte constituționale soluționate oficial prin adoptarea Tratatului de la Lisabona, ultimii cinci ani au stat sub semnul amenințării crizei financiare și a datoriei suverane. Putem să ne mândrim cu faptul că, în ciuda acestor provocări, am menținut Europa unită și deschisă și că am făcut-o mai puternică pentru viitor.
„Unită”, pentru că am reușit să rămânem împreună și chiar să ne extindem, în pofida presiunilor la care au fost supuse țările noastre. „Deschisă”, pentru că am cooperat cu partenerii noștri internaționali în cadrul G20 pentru a găsi soluții la nivel mondial, am continuat să încurajăm schimburile comerciale în UE și în restul lumii, ca mijloc de dezvoltare economică și ne-am menținut angajamentele față de țările în curs de dezvoltare. „Mai puternică”, pentru că reformele economice necesare sunt acum implementate peste tot în Europa, iar guvernanța noastră economică a fost consolidată, în special în zona euro, pentru a ne adapta mai bine economiile la globalizare.”
Context
Actuala Comisie, alcătuită din 28 de comisari, a intrat în funcție la 10 februarie 2010. Mandatul său expiră la 31 octombrie 2014.

Majoritatea romanilor consideră conditiile de munca din tara drept proaste

Potrivit celui mai recent sondaj, 64% dintre români apreciază condițiile de muncă din propria țară drept proaste, iar 55% consideră că, în plus, ele s-au și înrăutățit în ultimii 5 ani. În același timp, ei sunt mulțumiți în proporție de 75% și, respectiv, 72% în ceea ce privește timpul de lucru și echilibrul între viața profesională și cea profesională.

Acestea sunt doar câteva dintre concluziile referitoare la România din studiul Eurobarometru ce analizează modul în care criza a afectat calitatea muncii în Uniunea Europeană. Condițiile de muncă analizate includ următoarele: timpul de lucru, organizarea muncii, sănatatea și siguranța la locul de muncă, reprezentarea angajaților, relația cu angajatorul.

Sondajul a fost realizat în cele 28 de state membre, între 3 și 5 aprilie 2014. La studiu au participat 26.571 de respondenți din diferite grupuri sociale și demografice, care au fost intervievați prin telefon (fix și mobil), în limba lor maternă.

Rezultatele Eurobarometrului vor constitui o bază de discuție pentru dezbaterile pe tema perspectivelor actuale și viitoare ale acțiunilor UE în ceea ce privește condițiile de lucru, dezbateri ce se vor desfășura la Bruxelles în data de 28 aprilie. Cu prilejul lor, se va discuta despre modalitățile de a dezvolta în continuare o abordare coerentă și orientată spre viitor cu privire la condițiile de muncă din UE, în vederea asigurării unui nivel ridicat de calitate, siguranță și echitate la locul de muncă.

CE evidențiază problemele cu care se confruntă familiile internaționale și lansează o consultare privind acțiuni suplimentare

Un raport publicat astăzi de Comisia Europeană scoate în evidență problemele legale cu care continuă să se confrunte în întreaga Europă cuplurile internaționale (soți de cetățenii diferite) atunci când încearcă să soluționeze litigiile transfrontaliere privind căsătoria lor sau încredințarea copiilor lor. Mobilitatea crescândă a cetățenilor în cadrul Uniunii Europene a dus la creșterea numărului de familii ai căror membri sunt de cetățenii diferite, locuiesc în țări diferite din UE sau locuiesc într-un stat membru al UE a cărui cetățenie este posibil ca unii dintre aceștia să nu o dețină. Atunci când familiile se separă, este nevoie de cooperare judiciară transfrontalieră pentru a le oferi copiilor un mediu juridic sigur care să le permită să își mențină relațiile cu ambii părinți sau tutori chiar dacă unul dintre ei nu locuiește în același stat membru. Raportul publicat astăzi subliniază că trebuie depuse mai multe eforturi pentru a ajuta familiile internaționale să beneficieze de claritate juridică în astfel de situații (de exemplu să afle care este instanța competentă). Prin urmare, Comisia Europeană lansează o amplă consultare publică pentru a identifica soluții posibile, precum și o campanie de sensibilizare cu privire la ajutorul existent și la normele aplicabile în cazul în care familiile internaționale decid să se separe. Toate persoanele interesate pot trimite aici contribuții în cadrul acestei consultări. Consultarea se va desfășura până la 18 iulie.

„Într-o familie, separarea părinților este, prin natura ei, întotdeauna dificilă. Atunci când separarea are o dimensiune transfrontalieră, apar dificultăți juridice suplimentare din cauza complexității situației. De aceea, Europa trebuie să dispună de norme adecvate pentru a ajuta cuplurile să se separe cât mai ușor cu putință, în special în cazul în care sunt implicați copii”, a declarat doamna vicepreședinte Viviane Reding, comisarul UE pentru justiție. „În UE, normele pentru a stabili competența și a ajuta familiile internaționale sunt în vigoare din anul 2001, dar după 13 ani este timpul să îmbunătățim aceste norme. Cetățenii, avocații, judecătorii, autoritățile naționale și ONG-urile interesate — oricine își poate exprima opinia cu privire la tipul de măsuri pe care UE ar trebui să le adopte pentru a face și mai ușoară viața cuplurilor internaționale. ”

Roberta Angelilli, deputat în Parlamentului European, a declarat: „Aproximativ jumătate din cererile depuse la Biroul Mediatorului Parlamentului European pentru răpirile internaționale de copii de către unul dintre părinți sunt plângeri cu privire la nereguli legate de aplicarea dreptului european. Prin urmare, este important să se evalueze cu atenție aplicarea Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 pentru a face corecții atunci când este necesar și pentru a asigura o punere în aplicare uniformă și eficientă a legislației. Din acest motiv, Parlamentul European efectuează, de asemenea, un studiu privind răpirea internațională de copii în Europa care vizează să examineze cadrul juridic și punerea sa în aplicare, la nivel european și la nivelul statelor membre, să asigure o mai mare certitudine pentru cetățeni și să protejeze mai bine copiii implicați în aceste situații.”

Raportul publicat astăzi de Comisia Europeană concluzionează că normele UE care sunt în vigoare în prezent i-au ajutat într-o măsură considerabilă pe cetățeni în soluționarea litigiilor matrimoniale transfrontaliere și a chestiunilor de răspundere părintească. Regulamentul din 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie de divorț și de separare și a hotărârilor judecătorești în materia răspunderii părintești pentru copii a contribuit la prevenirea procedurilor judiciare paralele în mai multe țări din UE, prin identificarea țării ale cărei instanțe au competențe în materie de divorț și de răspundere părintească (precum încredințarea și drepturile de vizită) — chiar și pentru copiii născuți în afara căsătoriei. Acesta a creat, de asemenea, un sistem de cooperare între autoritățile centrale din statele membre în materia răspunderii părintești și a facilitat asigurarea respectării dreptului de vizită pentru părinți și executarea anumitor hotărâri de înapoiere emise pentru a asigura înapoierea rapidă a copiilor în cazurile de răpire transfrontalieră a acestora de către unul dintre părinți.

Rezultate pozitive: egalitatea dintre femei și bărbați

În 2013, Comisia Europeană a continuat să ia măsuri pentru a îmbunătăți egalitatea între femei și bărbați, inclusiv pentru a elimina diferențele între bărbați și femei în domeniul ocupării forței de muncă, diferențele în ceea ce privește remunerațiile și pensiile, pentru a combate violența și pentru a promova egalitatea în procesul de luare a deciziilor. Aceste eforturi dau rezultate: s-au realizat progrese concrete în domeniul abordării diferențelor de remunerare între femei și bărbați, – în special printr-o inițiativă a Comisiei de a îmbunătăți transparența în materie de remunerare, sau prin creșterea numărului de femei în consiliile de administrație ale întreprinderilor.

Acestea sunt principalele concluzii ale raportului anual al Comisiei privind egalitatea între femei și bărbați publicat împreună cu raportul anual privind drepturile. Totuși, rămân încă probleme: în ritmul actual al progreselor, va fi nevoie de aproximativ 30 ani pentru a atinge obiectivul UE de încadrare în muncă a femeilor în proporție de 75%, de 70 ani pentru ca egalitatea de remunerare să devină realitate și de 20 ani pentru realizarea parității în parlamentele naționale (cel puțin 40% din fiecare sex).

„Europa a promovat egalitatea între femei și bărbați începând cu 1957 – aceasta face parte din «ADN-ul» Uniunii Europene. Iar criza economică nu ne-a modificat ADN-ul”, a declarat vicepreședintele Viviane Reding, comisarul UE pentru justiție. „Pentru noi europenii, egalitatea între femei și bărbați nu este o opțiune, nu este un lux, ci este un imperativ. Putem fi mândri de ceea ce a realizat Europa în ultimii ani. Egalitatea între femei și bărbați nu este un vis îndepărtat, ci reprezintă din ce în ce mai mult o realitate europeană. Sunt convinsă că împreună putem reduce decalajele rămase în materie de remunerare și de ocupare a forței de muncă și în procesul de luare a deciziilor.”

Raportul anual privind egalitatea între femei și bărbați arată că decalajele dintre cele două sexe s-au redus în mod semnificativ în ultimii ani, însă că progresele realizate sunt inegale între statele membre și că există în continuare discrepanțe în diferite domenii – în detrimentul economiei Europei.

Acțiunea UE accelerează progresele către egalitatea între femei și bărbați

Creșterea ratei de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor: rata de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor în UE a crescut de la 58% în 2002 la 63%. Finanțarea UE a contribuit la această creștere: în perioada de finanțare 2007-2013, aproximativ 3,2 miliarde EUR din fondurile structurale au fost alocate pentru finanțarea centrelor de îngrijire a copiilor și promovarea participării femeilor pe piața forței de muncă, acțiuni care au avut un puternic efect de pârghie (a se vedea anexa).

Reducerea decalajului în materie de remunerare, care stagnează încă la 16,4% la nivel european: Comisia Europeană și-a intensificat eforturile prin sensibilizarea cu privire la disparitățile existente în materie de remunerare între femei și bărbați, prin instituirea unei Zile europene a egalității salariale și prin monitorizarea aplicării legislației privind egalitatea de tratament între femei și bărbați . În martie 2014, Comisia a pledat, de asemenea, cu fermitate în favoarea realizării de progrese suplimentare, recomandând statelor membre să îmbunătățească transparența remunerării pentru a elimina astfel diferențele de remunerare.

Creșterea numărului de femei prezente în consiliile de administrație ale întreprinderilor:propunerea de directivă a Comisiei, care vizează atingerea unui procent de 40% dintre membrii aparținând sexului insuficient reprezentat printre administratorii neexecutivi din cadrul consiliilor de administrație până în 2020 a înregistrat progrese semnificative în procesul legislativ și s-a bucurat de un sprijin puternic din partea Parlamentului European în noiembrie 2013. Prin urmare, s-a înregistrat o creștere continuă a numărului de femei membre ale consiliilor de administrație din momentul în care Comisia a anunțat, în octombrie 2010, posibilitatea adoptării unor măsuri legislative: de la 11% în 2010 la 17,8% în 2014; ritmul progreselor a fost de patru ori mai rapid decât cel înregistrat între 2003 și 2010.

În 2013, UE a întreprins acțiuni de protejare a femeilor și a fetelor împotriva violenței pe criterii de sex, prin legislație, măsuri practice privind drepturile victimelor și un pachet cuprinzător de politici împotriva mutilării genitale a femeilor. De asemenea, UE a cofinanțat 14 campanii guvernamentale naționale împotriva violenței pe criterii de sex (cu 3,7 milioane EUR), precum și proiecte desfășurate de organizații neguvernamentale (cu 11,4 milioane EUR).

Infrastructuri pentru îngrijirea copiilor: Începând cu anul 2007, procentul de copii aflați în îngrijire în cadrul unor infrastructuri formale de îngrijire a copiilor a crescut în mod semnificativ (de la 26% în 2007 la 30% în 2011 pentru copiii sub trei ani, și de la 81% la 86% pentru copiii cu vârsta cuprinsă între trei ani și vârsta de școlarizare obligatorie.

Comisia a adoptat în 2013 un raport cuprinzător referitor la realizarea „Obiectivelor de la Barcelona” privind asigurarea serviciilor de îngrijire a copiilor.

Ce provocări rămân?

Cu toate că 60% din absolvenții de universitate sunt femei, acestea sunt în continuare plătite cu 16%

mai puțin decât bărbații pentru fiecare oră de muncă. În plus, acestea sunt mai predispuse să lucreze cu fracțiune de normă (32% în comparație cu 8,2% din bărbați care lucrează cu fracțiune de normă) și își întrerup cariera pentru a se ocupa de ceilalți. Prin urmare, decalajul între femei și bărbați în materie de pensii este de 39%. Văduvele și părinții singuri — în special mame singure — reprezintă un grup deosebit de vulnerabil, iar peste o treime dintre părinții singuri au un venit insuficient.

Deși rata de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor a crescut, ea se menține totuși la 63% față de 75% pentru bărbați. Aceasta este în principal rezultatul crizei economice care a dus la o înrăutățire a situației ocupării forței de muncă în rândul bărbaților.

Femeile continuă să suporte povara muncii neremunerate din cadrul gospodăriei și al familiei.Femeile petrec în medie 26 de ore pe săptămână efectuând activități de îngrijire și casnice, în comparație cu 9 ore în cazul bărbaților.

Este încă mai puțin probabil pentru femei să dețină poziții de conducere. Ele reprezintă în medie17,8% dintre membrii consiliilor de administrație ale celor mai mari societăți cotate la bursă, 2,8% dintre directorii generali, 27% dintre pozițiile de miniștri în cadrul guvernului și 27% dintre membrii parlamentelor naționale.

Rezultatele primului sondaj la nivelul UE privind violența împotriva femeilor, realizat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) și bazat pe interviuri cu 42 000 de femei arată că una din trei femei (33%) a fost victima violenței fizice și/sau sexualede la vârsta de 15 ani.

Organismele responsabile cu aplicarea legislației privind combaterea muncii nedeclarate din România vor face parte în viitor din noua platformă europeană de cooperare în domeniu.

Comisia a propus crearea acestei platforme cu scopul de a preveni și descuraja într-un mod mai eficace munca nedeclarată. Toate statele membre UE vor deveni parte a acestei platforme, deoarece munca nedeclarată este o problemă comună pe plan european, iar participarea comună este esențială pentru găsirea de soluții pentru situațiile cu implicații transfrontaliere.

Platforma urmează să umple un vid existent la nivelul UE, unde problema muncii nedeclarate se discută doar sporadic și în mod necoordonat. Propunerea de creare a acestei platforme urmează să fie transmisă Parlamentului European și Consiliului de Miniștri al UE pentru adoptare.

Mai multe informații pe această temă se găsesc în comunicatul de presă din pagina:
http://ec.europa.eu/romania/news/09042014_munca_nedeclarata_platforma_comisia_europeana_ro.htm
Înregistrarea declarației de presă susținute de comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune László ANDOR poate fi urmărită în pagina:
http://ec.europa.eu/avservices/video/player.cfm?ref=I088414