Un miros cu chef de viata..

N-am mai scris de mult din cauza ca s-au petrecut multe lucruri in perioada asta si m-am descurcat mai greu cu timpul:):P

De cateva zile natura a inflorit, s-a trezit, soarele, in sfarsit, si-a adus aminte de rolul sau si a inceput sa staluceasca mai cu foc, vantu si-a mai indulcit adierile, totul s-a schimbat.. Pentru mine, cel mai important este ca s-a schimbat mirosul…vremea frumoasa a adus cu ea miresme care te fac sa vrei sa stai numai afara, te fac sa visezi cu ochii deschisi, iti dezvolta imaginatia si parca-ti vine sa zbori..nu doar in vis 😉

Cand se intampla schimbarea acesta a anotimpurilor parca nici problemele nu mai sunt asa de grave, nici obstacolele nu mai sunt de netrecut, iar bucuriile pe care pana atunci le credeai banale se transforma in adevarate miracole..

Va doresc sa aveti sarbatori mai mult decat fericite alaturi de cei dragi voua!! Va pup!!

P.S pozele imi apartin:)

Infernul suntem noi!

Este o zi veritabila de vara…arsita face ca pamantul sa sufere sub presiunea razelor necrutatoare…pielea sfârâie precum creierii incinsi de alcool ai vreunui betiv care zace in soare, ziua la amiaza mare, iar aerul este ca in infern.

Poate ca trebuie sa ne obisnuim, infernul e aproape, de fapt infernul suntem chiar noi…fiecare dintre noi avem un foc ce ne arde si nu ne lasa sa traim in pace…Revenind la ziua calduroasa…strazile sunt moi, picioarele ti se scufunda incet daca indraznesti sa stationezi o clipa, iar soarele spune fiecaruia dintre noi ca el este seful. Plantele plang, le este rau…caldura le ingalbeneste precum hepatita ingalbeneste ochii bolnavului si nu le lasa sa respire precum astmul sufoca suferinzii iarna.

Oamenii care au indraznit sa iasa se sub adapostul protector al umbrei, se scurg pe strazi ca Timpul lui Dali si inainteaza greu, nestiind daca vor reusi sa parcurga itinerariul propus sau daca vor ramane pentru totdeauna intepeniti in asfalt ca intr-un nisip miscator.

va urma…