Lumea se schimba…

Aceasta sintagma o poti auzi mai mereu cand e vorba de diferite lucruri, de la moda, la literatura, de la stil de viata la bunuri materiale. Daca o clipa ne gandim ce inseamna, insa, aceste cuvinte, ne dam seama, ca de fapt lumea nu se schimba, nu se schimba nici macar oamenii, noi doar traim intr-un cerc in care revenim iar si iar la lucrurile din trecut. Un trecut mai departat sau mai apropiat, depinde doar de noi si de ceea ce isi doreste la un moment dat omenirea.

Fie ca vorbim de pantofi, de regimuri de guvernare, de imbracaminte sau mentalitati, toate se repeta intr-un interval mai mic sau mai mare de timp. Nu neg ca cercul de care vorbeam mai devreme sa mareste, pentru ca la fiecare revenire, lucrurile se mai imbunatatesc, sau nu, dar la baza raman aceleasi.

Contemporanii cred ca o data cu noi s-a inventat roata, sau ca noi suntem primii care au o asemenea civilizatie avansata, dar oare e asa? E adevarat ca tehnologiile descoperite sunt noi, dar daca le-au mai folosit si altii, tot la fel de noi sunt?

Dar, civilizatia ce inseamna? Inseamna oare bani?sau tehnologie moderna? sau cariere importante? sau masini performante? sau poate inseamna suflet…si modul in care stim ce sa facem cu el!

Inseamna, asa cum spunea un prieten, sa stii sa te bucuri de fiecare lucru cat de marunt, sa stii sa pui suflet in tot ce faci, chiar si cand ti se pare ca e un lucru nesemnificativ. A fi civilizat inseamna sa stii ce esti tu, sa pretuiesti natura, sa te pretuiesti pe tine, sa citesti o carte buna, sa te transformi zi de zi! 🙂

Pentru a fi civilizat, nu-ti trebuie decat minimul necesar supravieturii si stiinta de a te schimba inaintea lumii. Probabail ca doar asa oamenii vor deveni civilizati, atunci cand materialul va conta mai putin.

Asta-i idealul, unul  greu de indeplinit si care ne-ar duce undeva sus daca am reusi sa-l punem in practica.

Cerul…

Intotdeauna mi-a placut sa privesc cerul…imi place in special cerul senin, insa si cand norii ţopaie ca niste mielusei pe’un deal, imi place sa-mi imaginez lucruri frumoase. Sa intru intr-o lume de poveste, in care nimeni nu ma cearta, in care nimeni nu e deranjat de nimic, in care toti sunt multumiti si e vara mereu:)

Cerul este un ocean de bunatate in care poti sa inoti si daca nu stii cum, in care te lasi purtat de val si uiti ca e posibil sa te ineci, in care apa este mereu calda si te binecuvanteaza cu puritatea ei.

Cerul ma face sa ma simt bine, la fel cum poate sa ma necajeasa, poate sa ma faca sa uit, la fel cum imi poate aminti, poate sa ma faca sa iubesc, la fel cum ma poate face sa urasc, poate sa ma fascineze si poate sa ma lase indiferenta.

Cerul este o carte plina de mistere, la care te uiti, o rasfoiesti, o citesti din scoarta’n scoarta si tot nu reusesti sa-i afli toate secretele. Atunci cand crezi ca stii tot, cerul poate sa-ti arate ca nu stii nimic.

Cerul este un adapost pentru noi, e ca un glob care ne protejeaza si nu ne lasa prada rautatilor care ne inconjoara, este cel care le ofera spatiu pasarilor pentru a zbura, e cel care s-a sacrificat si sta acolo sus numai pentru noi. E un paznic neobosit al unei lumi in general pline de rautate, sigurul uneori, care reuseste sa mentina balanta echilibrata. Este Zeul catre care privim atunci cand ne simtim rau si care ne ofera alinare, e cel pe care fiecare dintre noi il priveste cel putin o data pe zi.

Hai sa iubim cerul, pentru ca si el ne iubeste pe noi, si sa-l ocrotim pentru ca numai asa poate si el sa ne ocroteasca pe noi!

Va pup!!