Visare..(VIII)

Mult timp a trecut fara vis..probabil din cauza ritmului prea alert al vietii care se reflecta si in somnul la fel de alert. Dar s-au intamplat diverse lucruri care m-au facut sa visez..si-am visat.

Am visat ca eram greu de doborat si tare bine-mi mai era asa. Stiam in ce ape ma scald, stiam clar cum e afara din cochilie si stiam ca daca las garda jos un pericol ascuns ma va zdruncina. Apoi ai aparut tu si incet-incet am uitat sa ma mai apar. Am vrut sa cred, desi nu stiu daca mi-ai aratat acest lucru vreodata, ca ma vei apara tu atunci cand o sa-mi retrag tepii, am crezut ca vei fi ca o pernita pneumatica ce ma va tine la suprafata in apa marii Egee si ca ma vei invata in sfarsit sa „inot”…

Mi-era bine fara tepi, mi-era bine fara zid de aparare pana la un moment dat cand necunscuti au inceput sa ma loveasca cu pietre si eu n-am mai putut sa reactionez..eram neputincioasa din cauza lungului timp petrecut fara tepi. Si tu…taceai. Apoi necunoscutii au continuat sa glasuiasca si tu..ai tacut din nou.

Apoi s-a schimbat registrul si visam ca visez. Se facea ca eram intr-o camera alba, luminoasa pe peretii careia puteam sa proiectez ceea ce visam. Si visam ca bucuriile nu sunt doar ale mele, visam ca ceea ce e important pentru mine e important si pentru tine si vedeam cum pe un simplu perete se revarsa fericirea sincera…si ce bine mai era cand nu existau ascunzisuri, cand nu existau schimonosiri interioare, cand totul era asa cum pare..

Si m-am trezit cu o stare de bine ca rezultat al ultimului vis, eram euforica pana cand a disparut inconstienta si realitatea m-a facut sa-mi scot iar tepii, pentru ca da, totul fusese un vis:)

Reclame