Este o zi veritabila de vara…arsita face ca pamantul sa sufere sub presiunea razelor necrutatoare…pielea sfârâie precum creierii incinsi de alcool ai vreunui betiv care zace in soare, ziua la amiaza mare, iar aerul este ca in infern.
Poate ca trebuie sa ne obisnuim, infernul e aproape, de fapt infernul suntem chiar noi…fiecare dintre noi avem un foc ce ne arde si nu ne lasa sa traim in pace…Revenind la ziua calduroasa…strazile sunt moi, picioarele ti se scufunda incet daca indraznesti sa stationezi o clipa, iar soarele spune fiecaruia dintre noi ca el este seful. Plantele plang, le este rau…caldura le ingalbeneste precum hepatita ingalbeneste ochii bolnavului si nu le lasa sa respire precum astmul sufoca suferinzii iarna.
Oamenii care au indraznit sa iasa se sub adapostul protector al umbrei, se scurg pe strazi ca Timpul lui Dali si inainteaza greu, nestiind daca vor reusi sa parcurga itinerariul propus sau daca vor ramane pentru totdeauna intepeniti in asfalt ca intr-un nisip miscator.
va urma…
gata te-am adaugat si eu la blogroll 🙂
nu suntem noi infernul, NOI suntem „urmasii lui Cristos” 😀 asta semnifica numele noastre :))
DA..stiu..in orice caz , eu nu prea ma simt urmasa lui Christos:)):))
Frumos ai scris:)
Multumesc!:X
Ce articole apocaliptice scrii de la o vreme:)) Scrie ceva mai vesel ca ma deprim rau:P:))
E SF draga…sunt in inspiratie:P:))
eu vreau…hmm………..IARNA!!!!!!!!:)))
nunu, ia vezi:P
ofcourse dear….i know that…. 🙂 : )
za end iz here….lol
eu vreau sa fie racoareeeee….like 25 de grade
vreau ploaie…..dar nu furtuna….
vreau toamana frumoasa sa vinaaaa….:D
E doar o poveste…:))doar n-ai sa crezi ca ce scriu e adevarat:P
Oricum va continua…:D